Bradul mult asteptat

0

Decembrie: luna colindelor care, fara sa vreau, imi rasuna suav in minte; luna cadourilor – pentru ca orice copil din noi, chiar daca recunoaste sau nu, asteapta un cadou in aceasta perioada si se bucura de el la fel ca atunci cand avea 5, 10 sau 15 ani; luna primei zapezi cu adevarat asteptate, cand iti vine sa te duci la parinti in boxa sa cauti saniuta putin ruginita de vreme si sa te dai pe delusorul unde obisnuiai sa zbori ca vantul; luna nasterii lui Iisus, cand toti suntem mai veseli si putin mai buni; luna cand impodobim bradul si casa cum stim noi mai frumos.

Imi aduc aminte cat de mult asteptam sa impodobesc bradul in copilarie – nu ca acum nu s-ar intampla la fel. Era cumparat din timp, dar statea in balcon pentru ca abia in Ajun ii venea randul sa straluceasca de luminite si sa isi aplece ramurile sub greutatea bunatatilor. Era un chin sa stiu bradul in balcon si sa nu il pot impodobi, dar tata era seful….asa ca, ma duceam zilnic la el si il intrebam daca nu ii era frig acolo – ca apa din ibric ii era inghetata –  si ii promiteam ca o sa-l impodobim in curand si va fi cel mai frumos dintre fratii lui. Acum, ca sunt la casa mea, impodobesc bradul mai devreme si imediat cum il iau ca sa ma bucur de el mai mult timp.

Acum sa va spun putin si despre povestea bradului nostru: el incepe sa aiba un ac, o crenguta inca din ianuarie cand incepem sa punem deoparte banutii pentru fondul bradului, adica toti maruntii – 10, 50 de bani – si toti banii pe care ii gasim intamplator prin buzunare, fara sa mai fi stiut de ei. In final, vreo 2-3 kg de bani se transforma intr-un brad verde, parfumat si mult asteptat. Nu ma credeti? Va arat:

pusculita bradului

bradutul abia sosit la noi

Odata ajuns la noi il si punem pe pozitie si il decoram cu emotia si bucuria unui copil care stie sa rada cu toata inima la o asa intamplare fericita. Si glob dupa glob, luminita dupa luminita, beteala dupa beteala ajunge sa fie cel mai minunat cadou de Craciun. Anul acesta, pentru ca suntem fani Tom si Jerry, am incercat sa redam atmosfera desenului animat “The night before Christmas” – care e preferatul nostru:

Asa ca, am pus sub brad magicul spargator de nuci, calutul leagan, leul cu burta ca o trambulina, trenuletul vesel colorat si alte jucarii si dulciuri. Iata cum arata!

bradut

O, brad frumos

jucariile copilariei

bradutul intr-o alta lumina

spargatorul de nuci

dii, calut!

The Lion Trudi - Strudel

Janica si Culita - cel protejat

luminite de toate culorile

Mosul pe post de stea in varf

You may also like...